Well, a trecut ceva timp de când nu am mai trecut pe aici. Mă cuprinde o stare de nostalgie imensă, deci e ok să mă descarc aici, presupun. Când revin, mai mult ca sigur am senzaţia de repeat. Totul se repetă. Inclusiv melodia din winamp. Şi nu mă simt cu mult mai diferit decât în alte posturi negativiste, pesimiste, idioate şi menite să mă subaprecieze şi să mă transforme în cea mai insignifiantă persoană care a îndrăznit a păşii vreodata. Nu, de fapt nu au această menire posturile mele. Şi nici de a mă victimiza unui public larg şi anonim, sau a cuiva anume. De fapt, să-mi trag palme dacă ştiu adevărata menire a postărilor de pe acest blog. În sinea lor, sunt doar nişte porcării, acum serios, lăsând deoparte auto-critica extrem de exagerată care curge asemenea unui râu din mine. Nu mai înţeleg nimic. Nici nu prea pot să zic că e un fel de jurnal, nu obişnuiesc să recitesc decât atunci când caut greşeli. Mă chinui să scriu cu diacritice, nu sunt tocmai treaz şi cred că am răcit la plămâni. Asta primesc dacă fac de ani de zile numai duşuri reci. Şi mă simt aiurea, suspendat într-o parte, fără sprijin, fără nimic. Doar gol.
Poate într-o zi o să se aleagă ceva bun şi de mine. Şi o să fiu departe de a debita prostii pe aici.
Lipsa mea nu se datorează vreunui fapt important, nici vreunei revelaţii sau deşteptări, nu am scăpat de vreo frustrare interioară (nu că aş avea aşa ceva oricum). Ci doar mă simt destul de singur şi degeaba, poate aici mă voi asculta singur? Văd alte culori decât gri acum. Ştiu că nimic nu mai are sens.
Vreau să fie toamnă. Vreau să fie o toamnă ca înainte. Vreau să văd frunze aurii şi vreau să bat vântul lin. Să pot să mă plimb ore în şir fără vreun grij anume. Nu că aş avea aşa multe poveri de dus pe umeri, de genul unei responsabilităţi importante. Aş pute spune că am tot viitorul pus la punct, caz în care o să am aşa ceva. Nu sunt bun la mai nimic din toate domeniile care îmi plac. Nici nu ştiu ce aş mai putea face ca să umplu un gol mult mai mare decât mine, fie posibil sau nu acest lucru. Deocamdată muzica e singurul lucru capabil să mă scoată din realitate.
Pe de altă parte, îmi pare nespus de rău că am pierdut tocmai o persoană la care ţineam mult dintr-o.. prostie? Aş vrea să cadă toţi pereţii din jurul meu pe mine, să mă îngroape în cunoaştere şi să mă ţină acolo atâta vreme cât o să fie nevoie ca să îmi dau seama că nu câştig nimic dacă am orgoliu aşa mare. Because I miss talking to you.
O postare pline de nonsensuri şi goliciuni, dacă-ţi plac prostiile de genul ăsta, stand-by for more.
Daniel - Bat For Lashes
I knew that you had, a flame in your heart
And under wild blue sky
Marble movie skies
I found a home in your eyes
We'll never be apart.
And when the fires came
The smell of cinders and rain
Perfumed almost everything
We laughed and laughed and laughed…
And in a golden blue
Car you took me to, the darkest place you knew
And set fire to my heart
When I run in the dark (Daniel)
To a place that's lost (Daniel)
Under a sheet of rain in my heart (Daniel)
I dream of home
But in a goodbye bed
With my arms around your neck
Into our mouth the tears crept
Just kids in the eye of the storm
And as my house spun round
My dreams pulled me from the ground
Forever to search for the flame
For home again
(For) home again
When I run in the dark (Daniel)
(In)To a place that's lost (Daniel)
Under a sheet of rain in my heart (Daniel)
I dream of home
When I run in the dark (Daniel)
(In)To a place that's lost (Daniel)
Under a sheet of rain in my heart (Daniel)
I dream of home.
..So today we can let it go!
Mi-e foame. Şi mă simt bine. Chiar mă simt bine. The whole thing is just to remind me that I can be like this. Acesta este scopul adevărat al blogului şi al titlului. Fără etichetări stupide, fără gânduri rele, fără griji, fără ură.. pasiune şi muzică. Totul vine din inimă. Şi vreau să îmi aduc aminte mereu cum scriu acum şi să gândesc mai puţin folosindu-mi creierul. Nu poate decât să-mi dăuneze. Cum deja ştiu acest lucru, întrebarea este: Oare cum ajung să merg mereu pe un alt drum decât acesta? It's about time I said it. I'm bipolar, haha. E destul de neplăcut, întradevăr. Dar aşa îmi dă voie să mă bucur mai mult de momentele de care am rareori parte. De multe ori am fost întrebat şi m-am întrebat, dacă aş avea ocazia de a mă schimba, de a nu mai suferi de această condiţie, de a nu mai fi un depresiv fără leac, aş consuma acea şansă? Nu! Nu prea cred. Nu aş mai fi eu, asta e clar. Nu prea cred că am să mă schimb vreodată. Dar nici nu mai ştiu ce-mi doresc, în momente ca astea, nu mai vreau să gândesc! E îndeajuns. Music shaped my life. Sunt conştient de tot ce fac sau poate nu, ce importanţă mai are? Nu mai vreau decât să mă arunc în propria-mi mare de nepăsare şi să plutesc. Nu mai vreau iertare, nu te mai vreau pe tine, vreau doar să fac ce mi-ai zis tu să fac.. să trăiesc. Şi acum, privind înapoi, nu pot nega nimic. M-ai omorât şi mi-ai dat viaţă, m-am renăscut de fiecare dată când m-am gândit la tine, cuvintele-mi sună în cap precum o melodie armonioasă, apoi precum un ţipăt ascuţit care are să mă trezească din somnul prostiei mele. NU!
It’s time to feel the glow
My heard bleeds to grow up now
It’s out of control for fear of being held down
It’s the truth I’ve gotta know
It’s the wake up call to love
The burning and beating of
A heart that hears the sound
Call it a new day
The night has come and gone
Tomorrow’s just a dream my friend
So today we can let it go
So forgive me oh my friend
I’ve lost my own defense
Now my heart leads me
Everyday I make amends
I can see beyond the clouds
The sunshine washes over me
It’s washing away the doubt
War is over…
Etichete: atat, cuvinte, discutii, fericire, just a dream, mare, necuvintarea cuvintata, nepasare, nimicuri, noi, orizonturi, prezent, realitate, tomorrow, vorbe