Tomorrow’s just a dream

Ceva îmi spune că n-o să fie prea marfă ziua de mâine. Nu ştiu ce anume, poate doar mood-ul ăsta infect care-l simt acum curgând prin mine. Moment cu probleme existenţiale. Mă gândeam de ce trebuim să suferim atâta.. cu ce rost când totul în viaţă se bazează pe calitate? Câţi dintre noi aleg cantitatea înaintea calităţii? În orice! Puţini, cred. E doar o opinie personală, o altă dezbatere interioară a unei enigme involuntar de stupidă. Aş vrea să fiu undeva la mare, pe terasa unei case, cu un etaj mai sus deasupra mării şi să stau în bătaia vântului cu picioarele întinse până când adorm. Ciudat e că nu prea am cum să adorm. Probabil doar în circumstanţe de genul, sau în eventualitatea în care leşin pe jos beat, pe undeva. Am atâta timp la dispoziţie dar nu prea îl distribui cum trebuie, trebuie să îmi fac un fel de schemă, să îmi organizez viaţa, sunt prea dezordonat şi plin de visuri.. am descoperit rădăcina problemelor mele. Doar recent. Şi mă bufneşte un râs de numai pot, haha. Şi aşa m-a luat şi o migrenă care o să mă lase abea mâine pe la ora 5 dimineaţa, dar a meritat, nu? A meritat să mă doară capul ca să îmi dau seama că trebuie să îmi pun în ordine viaţa. Vorbeam în postul anterior de paradoxuri. Iată încă unul, sufăr de stres post-traumatic dar sunt dezordonat în sinea mea. Jumate ordine, jumate dezordine.

Am să îmi dedic timpul explorării interioare. Sunt în căutare de răspunsuri şi.. NU! Du-te dracu' cu biserica ta cu tot. Nu o să mă duc la vreun preot labagiu să caut răspunsuri la mesagerii lui dumnezeu. (P.S. : Am scris intenţionat cu "d" mic).
Se pare că sunt din ce în ce mai multe persoane care cunosc faptul că atunci când vrei să te duci la Teologie, tre' să mergi cu dop în cur şi să nu scapi săpunul pe la duş. Mai puţin patriarhii şi marii conducători ale acestor instituţii depravate cică nu cunosc situaţiile. În România poţi fi preot, homosexual/bisexual/obsedat sexual/pedofil, disperat de bani şi pervers în acelaşi timp. Bine că nu primeşti diplomă pentru succese în avansuri sexuale către babele de la biserici sau pentru succesele care le-ai avut atunci când ai şantajat o persoană ca să îi faci slujba de înmormântare unei persoane dragi. Dacă tot se presupune că sunteţi credincioşi şi că preoţii sunt corecţi, dpdv moral, etic, whatever, de ce se dă în continuare şpagă peste tot, credincioşii lui peşte.. În toate parcările bisericilor e câte un X5 luat din banii fraierilor şi a oamenilor în vârstă cu frică de dumniezău. E trist să vezi aşa ceva. Lasă că nu strică 3 lei acolo.. zise a cinci sute'a persoană în gândul ei acest lucru.

Degeaba încercăm din străbuni să distingem ce e rău şi ce e bun, ce e moral şi ce nu. Există o grămadă de categorii de oameni, printre care şi cei care se pocăiesc ca să pot jefuii legal. Ce tare sună, cred că am să fac şi eu aşa ceva. Mitomani, criminali, jefuitori de bănci, satanişti, evrei.. numai etichetări peste tot. Prea multe cuvinte cu conotaţii negative predomină în vocabularul tuturor. Şi dacă staţi să vă gândiţi (nu că fac eu vreo diferenţă cu noţiunile mele supraestimate) n-are nicio importanţă. Nimic nu prea are vreo importanţă. Majoritatea credincioşilor sunt nişte ipocriţi jegoşi care merită împuşcaţi în cap. Nu e nicio diferenţă între felul în care sunteţi şi vă purtaţi acum şi între felul în care se ardeau oameni pe rug în Evul Mediu pentru că aveai o altă credinţă sau te credea lumea vrăjitor din mol(OZ). Prea multă bătaie de cap cu atâtea etichetări. Până la urmă tot ce e de ştiut e că eşti un om mai bun sau mai puţin bun, nu prea cred că e cineva care să fie rău în sinea lui, poate doar bolnav mintal.. Cine ştie dacă întradevăr unele persoane se nasc fără sentimente. Se studiază în prezent foarte intensiv comportamentul agresiv al oamenilor, în special al adolescenţilor, dar nu prea se pot determina cauzele. Şi cum îţi poţi păzi copilul de rău când trăim în iad? Întrebare fără răspuns. Oarecum. Prea mult încerc să (mă) deduc anumite lucruri, să o lăsăm în plm cu toate tâmpeniile, să arunc o melodie ca să determine mood-ul pe care am scris şi să mă întorc la enigmele mele (ne)liniştit.. Audiţie plăcfută



Pick me up
Been bleeding too long
Right here, right now
I'll stop it somehow

I will make it go away
Can't be here no more
Seems this is the only way
I will soon be gone
These feelings will be gone
These feelings will be gone

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

Shut me off
I'm ready, heart stops
I stand alone
Can't be on my own

I will make it go away
Can't be here no more
Seems this is the only way
I will soon be gone
These feelings will be gone
These feelings will be gone

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

Am I going to leave this place?
What is it I'm running from?
Is there nothing more to come?
(Am I gonna leave this place?)

Is it always black in space?
Am I going to take its place?
Am I going to win this race?
(Am I going to leave this race?)

I guess God's up in this place?
What is it that I've become?
Is there something more to come?

More to come

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

Lumea probabil că nu înţelege de ce nu există postări legate strict de numele blogului, nu neapărat titlul.. De ce nu au existat până acum asemenea postări? Pentru că nu m-am simţit eu în stare să le fac. Dar uite că există momente în care sunt melancolic şi curajos. E momentul în care eşti treaz dar dormi, eşti laş dar ai curaj. Să începem cu..fireşte, începutul. De fapt, am început deja, cu autocritică şi ironie, ca de obicei. Încerc să mai scap de obiceiurile astea de a dramatiza în scris atât de mult. Foarte aiurea, nu cred că pot. În fine.

Mood of the post ? Uhm, here ya are. The reverb kills me.

Melodie pentru o persoană care nu va citi niciodată aceste rânduri. Are să se simtă când ochii ei se vor pierde printre aceste rânduri, visam eu. Dar nu vreau să mă gândesc mai departe de atât pentru că nu am putere. După cum am mai spus, sunt laş când vine vorba de sentimente de genul ăsta. Şi am motivele mele, destul de întemeiate sau nu, aşa cum sunt ele.. Sunt îndeajuns încât să nu pot da nume. Nici că aş vrea. Las loc de interpretare? Nu chiar.

Cel mai nasol sentiment de nostalgie. Să dai nas în nas cu o a doua şansă pe care n-ai crezut vreodată că o să o ai. Chiar dacă acea şansă are acum altă culoare, e o culoare la fel de vie.. Şi vibrează. Vibrează incontestabil de frumos şi te aruncă într-o mare de fiori..ca pe vremuri. Sunt plin de nonsensuri.

Ca pe vremuri.