Tomorrow’s just a dream

Ceva îmi spune că n-o să fie prea marfă ziua de mâine. Nu ştiu ce anume, poate doar mood-ul ăsta infect care-l simt acum curgând prin mine. Moment cu probleme existenţiale. Mă gândeam de ce trebuim să suferim atâta.. cu ce rost când totul în viaţă se bazează pe calitate? Câţi dintre noi aleg cantitatea înaintea calităţii? În orice! Puţini, cred. E doar o opinie personală, o altă dezbatere interioară a unei enigme involuntar de stupidă. Aş vrea să fiu undeva la mare, pe terasa unei case, cu un etaj mai sus deasupra mării şi să stau în bătaia vântului cu picioarele întinse până când adorm. Ciudat e că nu prea am cum să adorm. Probabil doar în circumstanţe de genul, sau în eventualitatea în care leşin pe jos beat, pe undeva. Am atâta timp la dispoziţie dar nu prea îl distribui cum trebuie, trebuie să îmi fac un fel de schemă, să îmi organizez viaţa, sunt prea dezordonat şi plin de visuri.. am descoperit rădăcina problemelor mele. Doar recent. Şi mă bufneşte un râs de numai pot, haha. Şi aşa m-a luat şi o migrenă care o să mă lase abea mâine pe la ora 5 dimineaţa, dar a meritat, nu? A meritat să mă doară capul ca să îmi dau seama că trebuie să îmi pun în ordine viaţa. Vorbeam în postul anterior de paradoxuri. Iată încă unul, sufăr de stres post-traumatic dar sunt dezordonat în sinea mea. Jumate ordine, jumate dezordine.

Am să îmi dedic timpul explorării interioare. Sunt în căutare de răspunsuri şi.. NU! Du-te dracu' cu biserica ta cu tot. Nu o să mă duc la vreun preot labagiu să caut răspunsuri la mesagerii lui dumnezeu. (P.S. : Am scris intenţionat cu "d" mic).
Se pare că sunt din ce în ce mai multe persoane care cunosc faptul că atunci când vrei să te duci la Teologie, tre' să mergi cu dop în cur şi să nu scapi săpunul pe la duş. Mai puţin patriarhii şi marii conducători ale acestor instituţii depravate cică nu cunosc situaţiile. În România poţi fi preot, homosexual/bisexual/obsedat sexual/pedofil, disperat de bani şi pervers în acelaşi timp. Bine că nu primeşti diplomă pentru succese în avansuri sexuale către babele de la biserici sau pentru succesele care le-ai avut atunci când ai şantajat o persoană ca să îi faci slujba de înmormântare unei persoane dragi. Dacă tot se presupune că sunteţi credincioşi şi că preoţii sunt corecţi, dpdv moral, etic, whatever, de ce se dă în continuare şpagă peste tot, credincioşii lui peşte.. În toate parcările bisericilor e câte un X5 luat din banii fraierilor şi a oamenilor în vârstă cu frică de dumniezău. E trist să vezi aşa ceva. Lasă că nu strică 3 lei acolo.. zise a cinci sute'a persoană în gândul ei acest lucru.

Degeaba încercăm din străbuni să distingem ce e rău şi ce e bun, ce e moral şi ce nu. Există o grămadă de categorii de oameni, printre care şi cei care se pocăiesc ca să pot jefuii legal. Ce tare sună, cred că am să fac şi eu aşa ceva. Mitomani, criminali, jefuitori de bănci, satanişti, evrei.. numai etichetări peste tot. Prea multe cuvinte cu conotaţii negative predomină în vocabularul tuturor. Şi dacă staţi să vă gândiţi (nu că fac eu vreo diferenţă cu noţiunile mele supraestimate) n-are nicio importanţă. Nimic nu prea are vreo importanţă. Majoritatea credincioşilor sunt nişte ipocriţi jegoşi care merită împuşcaţi în cap. Nu e nicio diferenţă între felul în care sunteţi şi vă purtaţi acum şi între felul în care se ardeau oameni pe rug în Evul Mediu pentru că aveai o altă credinţă sau te credea lumea vrăjitor din mol(OZ). Prea multă bătaie de cap cu atâtea etichetări. Până la urmă tot ce e de ştiut e că eşti un om mai bun sau mai puţin bun, nu prea cred că e cineva care să fie rău în sinea lui, poate doar bolnav mintal.. Cine ştie dacă întradevăr unele persoane se nasc fără sentimente. Se studiază în prezent foarte intensiv comportamentul agresiv al oamenilor, în special al adolescenţilor, dar nu prea se pot determina cauzele. Şi cum îţi poţi păzi copilul de rău când trăim în iad? Întrebare fără răspuns. Oarecum. Prea mult încerc să (mă) deduc anumite lucruri, să o lăsăm în plm cu toate tâmpeniile, să arunc o melodie ca să determine mood-ul pe care am scris şi să mă întorc la enigmele mele (ne)liniştit.. Audiţie plăcfută



Pick me up
Been bleeding too long
Right here, right now
I'll stop it somehow

I will make it go away
Can't be here no more
Seems this is the only way
I will soon be gone
These feelings will be gone
These feelings will be gone

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

Shut me off
I'm ready, heart stops
I stand alone
Can't be on my own

I will make it go away
Can't be here no more
Seems this is the only way
I will soon be gone
These feelings will be gone
These feelings will be gone

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

Am I going to leave this place?
What is it I'm running from?
Is there nothing more to come?
(Am I gonna leave this place?)

Is it always black in space?
Am I going to take its place?
Am I going to win this race?
(Am I going to leave this race?)

I guess God's up in this place?
What is it that I've become?
Is there something more to come?

More to come

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

Now I see the times they change
Leaving doesn't seem so strange
I am hoping I can find
Where to leave my hurt behind
All the shit I seem to take
All alone I seem to break
I have lived the best I can
Does this make me not a man?

A trecut ceva timp de când n-am mai postat. Am avut o perioadă mai grea şi m-am confruntat şi cu o lipsă de inspiraţie, oarecum.. Oricum simt că scriu în gol, mi-ar place să fie mai populat blogul, dar eu nu sunt ca domnişoara Alice de la Pro TV care îşi face trafic la blog cu reclamă făcută pe spatele altora şi înjurând de morţi în metrou şi apoi apare clipul cu ea, în mod miraculos pe YouTube. Persoane ca ea îmi provoacă scârbă. Pe YouTube are clipuri cu titluri si taguri cu bloguri populate de pe la noi ca să îşi facă views, gen mircea-badea.ro



Acesta e clipul cu pricina. Îmi pare rău că mă cobor la nivelul ăsta şi îi fac şi reclamă cu ocazia asta.
http://www.youtube.com/user/franconinho <- Acesta este userul ei de YouTube. Ce observaţi la 9 din 10 clipuri? Trageţi voi concluzia.




^ Alt clip stupid. Cu ajutorul căreia îşi face reclamă şi trafic.

Pe lângă faptul că e ceea ce eu numesc "attention whore", e o gură spartă şi o nefrecată, cel puţin după cum vorbeşte şi câtă frustrare este descrisă în fiecare clip al ei, eu nu pot crede altceva. Altceva ce se numără prin rândul lucrurilor pe care nu le înţeleg, este legat de "fanii" acestei fete băieţoase şi ţărăncuţe, cu arfe de fată de cartier. Ce plm vă place la ea, prietenii mei? Dacă ar fi toate fetele din România aşa ar fi vai de capul nostru. N-are nimic feminin în ea, acea persoană scârboasă şi nulă din toate punctele de vedere, e un eşec total, un produs social ieftin.

Acum am terminat cu critica şi cu atacurile la persoane, că m-am coborât destul la un nivel poate cu mult sub mine. Pentru că eu n-am aşa o mare părere despre mine în general, ba din contră. Dar măcar ştiu cum să mă port şi nu-s numai aparenţele de mine. Eu am alte probleme. Şi presupun, nu-s nebun la cap.. Cel puţin, sper să n-ajung niciodată în postura de panaramă ieftină, să înjur în locuri publice ca să îmi fac reclamă la blog! Da folosind meta tags şi titluri ale altor persoane cu trafic ca să mă promovez. Eşti o infectă, fetiţo. Atât!

---

Hai s-o tăiem cu discuţiile despre alte persoane că mă apucă un sentiment egoist, vreau să vorbesc despre mine!

Cel mai aiurea lucru despre mine, este că sunt plin de paradoxuri. Îmi place, oarecum, să vorbesc şi să povestesc despre mine, dar culmea mă consider o persoană foarte neimportantă. Cum vine asta, nu ştiu. Sper să înţeleg şi eu în viitorul apropiat, dar mă îndoiesc. Despre ziua de azi nu sunt prea mult de spus, a fost o zi destul de obişnuită. Acum aş vrea să mă retrag în cămăruţa mea şi să beau. Dar bani de băutură, din pulă! N-avem.

Apropo de limbajul trivial, uneori un cuvânt obscen exprimă mai multă emoţie decât 15 elevate. Îmi place să fiu şi simplu uneori, că până la urmă toată lumea înjură, cu moderaţie sau fără, acuma na.. Să fim oameni cică. Lasă că oamenii mai şi înjură, mai vorbesc şi urât, e important cum ajunge mesajul pe cealaltă parte? Nu ştiu. Toată lumea ar spune că da, eu zic că depinde. Şi dacă eu sunt privit drept o persoană obscenă pentru că mai înjur, pe mine nu mă deranjează, frate!

O luaţi cum vreţi pe mine nu mă interesează prea mult, eu nu mă ascund după false aparenţe. Sunt eu, cu tot cu defecte, cu tot cu calităţi, n-ai să vezi un altul.

Acum închei postul ca de obicei, cu o recomandare în materie de muzică.. Şi postez un clip cu o melodie care mă întoarce pe toate părţile. E şi melodia cu care m-am apucat de In Flames, în prezent una din trupele mele favorite şi de suflet.

Mă simt ca un căcat. Am intrat într-o stare de depresie stupidă din care mai ies la mama naibii, cine ştie, la anul. Sunt pur şi simplu înmărmurit, speachless. Şi sunt atâtea lucruri la care nu mă pricep şi aş vrea să fie altfel. Sunt atât de multe lucruri la care nu excelez, sunt atât de multe zilele în care mă simt hotârât să fac ceva, iar hotărârea dispare din momentul în care mă ridic din pat. Fără să-mi dau seama. Dar ce vorbesc eu, când am mai dormit eu în pat ultima oara.. numai visez acolo. Când am mai dormit ultima oară? Ce aiurea e să vrei şi să nu poţi. Orice.

Ce aiurea e să te simţi aiurea. Să fi lipsit de orice fel de coerenţă, să nu vezi niciun rost în a fi treaz. Pentru mine e acelaşi lucru dacă sunt treaz sau beat. Mint. Nu e..

E mai bine să fi beat. Cred. Şi atunci sunt conştient într-un anumit punct de nulitatea care am devenit. O umbră timpurie, fără glas. Transparent şi degeaba. Umblu aiurea pe străzi, respir aerul degeaba, am aspiraţii, dar nu transpir pentru nimic. Doar încerc. Simt că merg în gol, mă uit în gol. Traversez strada şi mă văd în oglindă, totul e degeaba. Ce sens au cuvintele astea? Normal că n-au sens, tâmpitule!

N-au sens, că ai ajuns să-ţi pierzi culorile. Cu fiecare zi care trece, văd multe, înţeleg şi mai multe şi îmi doresc să nu pot atinge, să nu pot face nimic. Ştiind că e posibil şi nereuşind, nu găsesc scuze, pentru că n-am. Nu mai am pe ce sau pe cine sa dau vina, nu mai invoc nimic, mă simt gol. Ştiu că nu e prima oară când păţesc asta, dar parcă niciodată nu am simţit abisul ăsta atât de adânc, un gol negru, adâncituri în sufletul meu, e aiurea, aiurea, aiurea, aiurea, aiurea!

De ce ai plecat? Puteai să mai stai dar ai ales să salvezi ce nu merită salvat!
Eşti o proastă! Dar tot eu rămân cel mai mare prost. Preferam să mor atunci, decât să tânjesc după tine acum. Simt că fierb, îmi tremură mâinile şi curg apele de pe mine ca un râu al greşelilor, râu idiot, că nu ai sfârşit!

Prost, imbecil, că nici tu nu ai sfârşit!
Eşti defect!

Tu de ce n-ai putut niciodată să-mi faci rău şi să-mi spui cuvintele astea? Tu de ce n-ai putut niciodată să spui că nu mă iubeşti? De ce n-ai putut niciodată să fi muritoare? SĂ GREŞEŞTI, MĂCAR O A DOUA OARĂ! Că singura greşeală pe care o ai în viaţă, sunt eu! Sau am fost? Cum definim timpul aici? Că nu ştiu!

Nu mai ştiu nimic. Gah, dar ştiu tot şi asta mă stresează. Iar cad. Şi acum cine mă mai ridică? Ai vrut să-mi arăţi că pot să trăiesc fără tine, dar nu m-a învăţat nimeni să exist fără tine alături. Măcar de ştiu că pot să te aud, să te văd, e îndeajuns. Dar acum eşti ca praful în vânt, nu văd nicio soluţie, în afara inexistenţie, nu am rezolvare. Mi-ai salvat viaţa distrugându-mi-o. Mi-ai făcut cel mai bun rău, cel mai rău bun, m-ai aruncat în marea asta de contraste inutile, în sentimentul ăsta de neîmplinire, într-o porcărie fără sfârşit, taci, taci odată dreacului!

Nu pot. Pentru că nu pot să respir. Pentru că nu pot să mă mişc din locul ăsta. Pentru că fără tine, toate mişcările mele sunt degeaba. Fiecare aer tras în piept e degeaba. Ignoranţă, nesfârşire..





He stays still
He stays here
Unholy, unholy
He stays still
Stay unto me
Makes me feel unholy

Ya laï, ya laï...

Nothing
(Nothing)
Now that I have nothing
(Now that I have nothing)
I resolve to be nothing
(I resolve to be nothing)
Nothing to harm me, nothing to gain
(Nothing to harm me, nothing to gain)
I resolve to be nothing


Nothing
(Nothing)
Now that I have nothing
(Now that I have nothing)
I resolve to be nothing
(I resolve to be nothing)
Nothing to harm me, nothing to gain
(Nothing to harm me, nothing to gain)
I resolve to be nothing

Nothing
(Nothing)
Nothing
(Nothing)

He stays still
Stay unto me
Makes me feel unholy
Makes me feel unholy

We stay
No cause, stay...

Lumea probabil că nu înţelege de ce nu există postări legate strict de numele blogului, nu neapărat titlul.. De ce nu au existat până acum asemenea postări? Pentru că nu m-am simţit eu în stare să le fac. Dar uite că există momente în care sunt melancolic şi curajos. E momentul în care eşti treaz dar dormi, eşti laş dar ai curaj. Să începem cu..fireşte, începutul. De fapt, am început deja, cu autocritică şi ironie, ca de obicei. Încerc să mai scap de obiceiurile astea de a dramatiza în scris atât de mult. Foarte aiurea, nu cred că pot. În fine.

Mood of the post ? Uhm, here ya are. The reverb kills me.

Melodie pentru o persoană care nu va citi niciodată aceste rânduri. Are să se simtă când ochii ei se vor pierde printre aceste rânduri, visam eu. Dar nu vreau să mă gândesc mai departe de atât pentru că nu am putere. După cum am mai spus, sunt laş când vine vorba de sentimente de genul ăsta. Şi am motivele mele, destul de întemeiate sau nu, aşa cum sunt ele.. Sunt îndeajuns încât să nu pot da nume. Nici că aş vrea. Las loc de interpretare? Nu chiar.

Cel mai nasol sentiment de nostalgie. Să dai nas în nas cu o a doua şansă pe care n-ai crezut vreodată că o să o ai. Chiar dacă acea şansă are acum altă culoare, e o culoare la fel de vie.. Şi vibrează. Vibrează incontestabil de frumos şi te aruncă într-o mare de fiori..ca pe vremuri. Sunt plin de nonsensuri.

Ca pe vremuri.

Ok, fiind un meloman, o sa postez multe recomandări în materie de muzică, prima recomandare fiind, evident, Dallas Green aka City and Colour.

Dallas Green, născut în Septembrie 29, 1980 este un muzician canadian cel mai bine cunoscut ca fiind solist şi în acelaşi timp şi chitarist în trupa de post-hardcore Alexisonfire şi de asemenea, datorită proiectului solo care abordează genul folk/acoustic, City and Colour.


Numele lui

Green a confirmat într-un interviu din 2008 la festivalul NXNE faptul că a fost întradevăr numit după cunoscutul jucător de baseball din liga majoră care poartă acelaşi nume. Acesta spune că, cu toate că s-a născut pe Sep. 29, 1980, nu a fost botezat de la bun început şi nu a avut un nume. Mama acestuia se gândea să îl numească Graham-Todd Green, dar tatăl acestuia pariase pe echipa Philadelphia Phillies în perioada cupei mondiale din 1980 în acea lună de Octombrie. După ce echipa a câştigat, ambii părinţi au decis ca pe fiul lor să îl cheme Dallas.

Din pură coincidenţă, în anul 2008 la CASBY Awards, desfăşurate pe perioada 22 Octombrie, i-a fost prezentat de către Bookman, premiul pentru Cel mai bun album indie pentru albumul Bring Me Your Love, zi în care a echipa Phillies a câştigat primul joc din acel sezon din 2008 World Series, urmând ca apoi să câştige premiul absolut, fiind prima lor victorie la 2008 World Series.

Carieră

Înainte de a se alătura trupei Alexisonfire, Green a făcut parte dintr-o trupă numită Helicon Blue, lansând un singur album înainte de a se despărţii. Trupa alcătuită din 3 mebrii avea ca protagonişti pe Marce Lanteigne (bass şi vocal) şi pe Nicholas Osczypko (baterist).

Trupa a lansat un album autointitulat Helicon Blue cu Greg Below de la Distort Entertainment, care a participat şi la melodiile My Last Breath, Sunder, Greater Victory şi Perpetual Healing.

Activitatea lui Dallas în trupa Alexisonfire a început în târziul anului 2001. De atunci, ei au scos 3 albume (Alexisonfire, Watch Out! şi Crisis) împreună cu câteva EP-uri. Vocea sa melodică şi înălţimile pe care le pot atinge corzile sale vocale domină majoritatea melodiilor trupei.

Studio albums and EPs

Date of Release	Title	Label
2004	The Death of Me (EP)	Dine Alone Records
2005	Missing EP	Dine Alone Records
2005	Sometimes	Dine Alone Records
2008	Bring Me Your Love	Vagrant Records/Dine Alone Records
2008	The MySpace Transmissions (EP)	Vagrant Records/Dine Alone Records
2008	The iTunes Sessions (EP)	iTunes Exclusive
2008 - November 25	Bring Me Your Love Special Limited Edition (Limited to 6000 copies)[13]	Dine Alone Records

Live albums

Date of Release	Title	Record label
2007	Live	Dine Alone Records

Links

City and Colour Official Site

Alexisonfire Official Site

Sample plz?

Revenind la proiectul său solo, City and Colour, cred că este timpul pentru a vă delecta cu câteva dintre performanţele acestuia live, dar şi clipuri oficiale. Hope you guys like it.

Sâmbătă, oh how I love weekends!
Cu toate că pentru mine nu înseamnă aşa mult, măcar pot să mă odihnesc/lenevesc fără să mă enervez cu vreo temă sau să mă deranjez să îmi pun "viitorul" la cale. Weekend = relax. Nothing else. Şi ar fi o chestie extrem de frustrantă pentru mine să studiez şi în timpul meu liber, dar nu mă obligă nimeni oricum, aşa-i?

Printre altele, mă gândesc şi la viitorul meu de multe ori. Privesc în gol şi mă întreb dacă mai are rost să trag pentru ceva, fireşte că trag, pentru mine.. nu pentru viitor. Ce viitor să ai într-o asemenea ţară? Pfst, vise.. Cică eu sper la vreun fel de bursă ca să fac facultatea afară, dar de unde atâta toceală, că nu-s genul, chiar dacă am capul mare şi reţin informaţiile destul de repede (cele care-mi convin mie). Nu prea sunt harnic. Sunt chiar dezordonat în sinea mea, pesimistic din mai toate punctele de vedere, leneş şi sictirit. Mai sunt şi perioade în care nu sunt aşa, se pare că azi nu e una din perioadele alea

Ei bine, m-am întors. Dar nu cu forţe noi, cum se spune. Tot cu alea vechi şi obosite, tot cu aceeaşi sictireală în sânge, tot cu acelaşi chef de viaţă stins şi umbrit de câteva cuvinte şi de mii de sentimente. Am fost convins de câteva persoane să redeschid blogul. Uhm, so I guess I did it.

S-a întors ăsta bă cu blogul lui, fugiţi!
Pfft, dacă mă gândesc mai bine, nu am făcut bine că l-am deschis. Ce urât din partea mea să nu fiu laş ca de obicei şi să dau satisfacţie unei persoane sau unor persoane, că mai mult de atât nu cred că o să aflaţi de la mine în viitorul apropiat.

Cică scriu lucruri interesante, dar numai aberez şi dau din taste aiurea, am o melodie pe repeat de 10 minute. Şi o să fie pe repeat şi peste 10 ore. Ăsta e umbre cel breaz. Mulţi dintre cei care citesc blogul ştiu că asta mi-e porecla. Dacă nu ştiau, află acum. Need I say why? Nu. Şi nici că am chef să intru în subiecte de genul.

Privind de departe, lucrurile sunt uşoare. Încerc uneori să mă detaşez. De tot. De absolut tot. Să mă privesc pe mine însumi cel prost, aşa, de la depărtare, de pe o bancă de undeva. Undeva unde e linişte şi adie vântul. Undeva unde cad frunze aurii din copaci. Undeva unde sunt doar amical, sunt neutru. Prost zis neutru, sunt neutru spre fericit, că n-am griji... Ce griji mai are şi ăsta? Zic eu în gândul meu, privind către eu cel prost. Eh, las' că-i simplu. E doar o perioadă adolescentină, aşa-s toţi la vârsta lui, pubertatea, liceul, alea alea..

Oare?

Chestiile astea mă depăşesc pe mine cel amical. Dar sunt banale din punctul de vedere al prostului obosit, stresat şi plictisit de viaţă. Când aud motivele de mai sus, parcă mă lovesc de aceeaşi disc stricat, la infinit, numai asta au toţi de presupus? Până şi persoana amicală din mine presupune asta, deci nu e un sentiment necunoscut. Cine ştie câte alte persoane de vârsta mea am judecat eu astfel, fără rost. O judecată proastă, făcută după ambalaj. Un ambalaj ieftin şi sfrijit, tocit, şifonat. Dacă ăsta are probleme mai grave? Dacă ăsta nici nu ştie ce e aia adolescenţă? Dacă ăsta a depăşit stagiul copilului încă de pe vremea în care a dat prima oară nas în nas cu dragostea cea dintâi, ce urma să fie (zise el sperând) cea din urmă şi ultima.

Nu ştiu dacă toţi au aceleaşi aşteptări, eu sunt un o persoană care priveşte spre eternul scurt, puţin plictisitor. Îmi place să ştiu că e ceva permanent. Îmi place să gândesc că nu mă voi uita în urmă cu regret încercând să-mi fac loc prin mulţimea de oameni, căutând o a doua.

"Zece mii de gânduri, zece mii de feţe, între noi sunt zece mii de vorbe şterse"

Oare chiar sunt atât de multe? De fapt, atât de puţine...
Da, uimitor cum trupa Paraziţii atinge coarda sensibilă de atât de multe ori. Considerată o trupă vulgară şi ignorantă, e uimitor cât de marginalizaţi sunt chiar şi acum în anul 2009, dar cum erau la început. În aparenţa lor, sunt vulgari, dar nimeni nu aude mesajele din spatele cuvintelor?
E unul din motivele pentru care încă îi ascult cu mare drag, nu pentru că înjură, ci pentru că au un înţeles anume pentru mine. O trupă pe care o îndrăgesc încă din copilărie şi nu îmi voi schimba niciodată părerea despre ei. Paraziţii rămân veşnic la fel.

Trecând mai departe, privind încă de pe banca aceea nenorocită, comparând situaţia cu cea a prostului obosit, mă gândesc. Iar.

Mă gândesc ca e mai bine dacă nu mă gândesc, dar după aia sunt degeaba, nu-i aşa?
De ce mama dracului încerc să mă deduc?
De ce nu las nimic în voia sorţii?
Există karma?

Nu există nimic, ne închinăm la pietre..